Handlung. Despre producerea posibilitatilor.
de Felix Vogel
Tocmai din cauza retelei deja existente de relatii umane, cu nenumaratele ei vointe si intentii conflictuale, actiunea nu-si atinge aproape niciodata scopul; insa, pe de alta parte, din cauza mediului acesta, in care doar actiunea este reala, ea "produce", cu sau fara intentie, povesti intr-un mod la fel de natural cum manufacturarea produce lucruri palpabile. Aceste povesti pot fi apoi inregistrate pe documente si monumente, pot deveni vizibile in obiecte utilizabile ori in opere de arta, pot fi povestite, repovestite si transpuse in toate felurile de materiale.
(Hannah Arendt, Conditia umana, 1958)
I. Handlung
Exista vreo diferenta intre actiuni si povesti? Termenul german Handlungi nu este menit sa serveasca drept traducere pentru ambele cuvinte, ci se refera mai degraba chiar la nivelul semantic. Este imposibil sa diferentiezi "actiunile" de "povesti", caci ambele sensuri sint legate intrinsec unul de altul si il genereaza unul pe celalalt. Exact aceasta ambiguitate a termenului Handlung trebuie subliniata si valorizata aici. A IV-a Bienala Bucuresti propune un cadru experimental in care sa se studieze minutios diversele moduri de actiune, posibilele sale evolutii si posibilitatile acesteia. Va incerca sa analizeze diverse povesti, intrigi intretesute si fictiuni, precum si felul cum tot acest ansamblu este dependent sau detasat de conceptele instrumentalitatii. Cum se propune instrumentalitatea si ce instructiuni de punere in actiune sint necesare sau trebuie elaborate? Vom analiza practici care critica, rescriu, corecteaza sau nimicesc naratiuni constituite, precum si forme care se joaca aici cu setul de conditii necesare elaborarii naratiunilor si istoriei. Ne vom ocupa de aparitia lucrurilorii in lumina aceea orbitoare ce se revarsa dinspre spatiul public. In cadrul acestui proiect vom investiga si felul in care sint produse asemenea posibilitati de actiune, unde se produc ele, cum poate interveni cineva asupra modelelor incetatenite si cum pot fi generate alte (si noi) posibilitati de Handlung. Decorul proiectului de fata va fi constituit, in chip critic, pe organizarea urbana si spatiala a Bucurestiului, cu diversele sale straturi istorice si politice, incercind astfel sa analizeze felul in care structurile si arhitectura actioneaza ca intermediari, ca agenti care permit, interzic si produc Handlungen.
II. Sfera publica: Actiune, emancipare si dezacord
Sfera publica - si, prin urmare, intreg ansamblul traiului nostru comun - se structureaza prin intermediul diverselor forme de Handlungen. Tocmai Handlungen au potentialul necesar pentru a face lucrurile vizibile, pentru a gasi o forma de a comunica asta, astfel ca Handlungen sint responsabile de devenirea sferei publice. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune ca absolut fiecare schimbare si fiecare miscare se bazeaza pe moduri de actiune diferite, care trebuie sa fie narate. Cu toate acestea, nu tot ce se intimpla sau tot ce se povesteste este automat Handlung. In cartea sa Conditia umana, aparuta in 1958, Hannah Arendt distinge trei tipuri mari de activitati umane: munca, opera si actiuneaiii. Conform opiniei lui Arendt, munca (truda) corespunde corpului uman si necesitatilor vitale, in vreme ce opera "corespunde caracterului nenatural al existentei umane". Actiunea este "singura activitate care se manifesta direct intre oameni, fara a fi intermediata de lucruri sau de materie, si corespunde conditiei umane de pluralitate", si tot ea este si activitatea care permite patrunderea in spatiul public. Aceasta scurta definitie ne arata ca actiunea este un concept foarte deschis si general, insa nu include toate activitatile si fiecare act de vorbire; in plus, in ciuda tuturor similitudinilor existente in gindirea lui Arendt, ea nu consuna cu conceptia lui Aristotel despre politica. Totusi toate se intimpla in spatiul public, prin urmare polis-ul grecesc inca mai poate fi descris drept cea mai clara implinire a sa, cu impartirea in oikos (spatiul gospodariei private, pentru munca si creatie) si agorá (spatiul public din polis, pentru actiune). Vom vedea mai jos cum s-au modificat parametrii spatiului public si privat si vom evalua posibilitatile si necesitatile reactivarii lor. La Arendt Handlung poate fi valorizat ca logica interioara a emanciparii, pentru ca face posibila actiunea politica si gaseste o forma prin care sa o nareze.
O alta perspectiva interesanta - care are atingere cu starea recenta a democratiei si cu posibilitatile artei in contextul dat -, una legata de cele spuse mai sus, este conceptia lui Chantal Mouffe despre asa-numita "societate post-politica". Analiza lui Mouffe isi are punctul de pornire in absenta dezacordului. Ea observa ca exista un model puternic de consens, plasat in centrul politicii actuale, si sustine nu numai ca nu exista alternative, ci si ca logica aceasta a politicii consensului impiedica orice forma de neintelegere. Totusi Mouffe remarca o dimensiune infinita a conflictului si antagonismului - pe care ea il numeste "agonism", termen cu o conotatie mai putin belicoasa -, una ce se presupune ca este permanent prezenta chiar in "miezul radical al democratiei". Acest model agonistic poate constitui o posibilitate de salvare sau de instituire a unei societati democratice radicale, bazata pe diverse nivele de dezacorduri, care sa fie acceptate in mod rational ca dezacorduri. Daca "politica oficiala" actuala nu produce posibilitati de actiune si daca aceasta cultura a dezacordului piere, atunci intrebarea este: Cum ar putea fi produse noi posibilitati de actiune - noi posibilitati de si pentru Handlung - si ce tipuri de interventii sint necesare pentru a face sa inceteze procesele recente (i.e. cele bazate pe consens)? Ce inseamna dezacordul si cum poate fi aplicat el? Cum ar trebui sa concepem si unde am putea sa gasim acele modele agonistice?
III. Fictiune, naratiune si istorie
In acest moment trebuie sa ne aducem aminte ca textul de fata se refera la o expozitie, la niste proiecte artisticevii, i.e. la fictiuni. Doar ca fictiunile devin relevante ca fictiuni atunci cind recunoastem in "fapte" de odinioara tot niste fictiuni. Asa cum am afirmat mai sus, realitatea este construita si narata istoric, astfel ca si arta detine intru totul potentialul de a crea realitate. Este un lucru de bun-simt sa spunem ca nu doar convietuirea in totalitatea sa, ce ne insoteste fiecare actiune, activitate si act de vorbire, este structurata conform anumitor legi si reglementari, ci si felul in care anumite lucruri si circumstante sint narate intr-un mod prestabilit. Acest mod de distribuire a identificarilor, reprezentarilor si subiectivizarilor se bazeaza si el pe o organizare spatiala si pe o distributie a spatiilor - fie ca e vorba de locuinte private, de spatii publice, de parlamente sau de granite. Arta (si, la un nivel mai general, fictiunile) poate produce respectivele naratiuni, dar isi permite sa o faca altfel decit in ordinea prestabilita, adica incalcind acea ordine si producind atit forme noi, cit si modele diferite de identificare. Amintiti-va numai numeroasele evenimente care au impus rupturi si discontinuitati in ordinea instituita, nu doar in domeniul artelor, ci in intreaga societate, de la romanele lui Flaubert, trecind prin inventarea fotografiei ca practica artistica (si astfel rupind-o cu traditia formelor de reprezentare instituite) si pina la opere de arta inovatoare, precum Moartea lui Marat, pictura lui Jacques-Louis David.
Ţinind cont de faptul ca acele Handlungen sint dominate de contingenta, nu conteaza daca rezultatul unei actiuni particulare sau felul cum este ea narata a fost prestabilit sau a survenit spontan ori n-a avut nici un impact ulterior. Prin urmare, am gresi daca ne-am concentra doar pe un rezultat anume si pe instrumentalitatea pe care un Handlung ar putea sau nu s-o produca, precum si pe modul in care conceptul de participare ar putea deveni productiv. Problema felului in care sint elaborate actul naratiunii si naratiunile rezultate din acest act pare mult mai importanta, ceea ce impune o investigare a conexiunilor sau a articulatiilor conectoare dintre diversii actanti si actiunile respective. Punerea sub interogatie a legitimitatii unei naratiuni inseamna analiza conceptului actiunilor intr-o faza primara; "substanta" actiunii nu mai este esentiala pentru perceptia ei, ci importanta e modalitatea in care este narata, adica analiza a ceea ce determina si permite naratiunea. Pentru a putea depasi aceasta dificultate, trebuie sa stergem diferenta dintre istorie si istorisire: fiecare istorie este fictionala si fiecare istorisire, fiecare poveste, isi are radacinile intr-un cadru "istoric" specific. Putem sustine, in consonanta cu Hayden White, ca istoria este un artefact verbal, un discurs narativ in proza, caci continutul istoriei e inventat si, in egala masura, imaginat ca descoperire. Istoria nu poate fi niciodata pur factuala, asadar nici complet "adevarata", caci cel putin contextul anumitor evenimente din trecut si al unor istorii traite (care s-au petrecut cu adevarat) e imposibil de reconstituit. De-acum nu mai putem vedea "continutul" trecutului ca pe un sir continuu de povesti (descoperite), ci trebuie sa-l vedem ca pe o mostra de fictiune, pentru ca viziunea anterioara considera in mod eronat forma narativa in care istoricii comunicau cunostintele lor despre trecut ca fiind de fapt una a trecutului insusi.xi Hayden White merge chiar si mai departe si, atunci cind descrie naratiunea ca pe un concept intrucitva universal, folosit la impartasirea realitatii, evidentiaza - fara sa o mentioneze explicit - instrumentalitatea implicita a naratiunilor: "A pune problema naturii naratiunii inseamna a invita la reflectie asupra naturii culturii insesi si, poate, chiar asupra caracterului umanitatii. Atit de natural este impulsul de a nara si atit de inevitabila este forma naratiunii pentru orice relatare despre felul cum s-au petrecut cu adevarat anumite lucruri, incit narativitatea ar putea parea problematica doar intr-o cultura in care este absenta [...] sau este respinsa programatic". Prin urmare, este nevoie nu doar sa studiem cu atentie scopul si acel "dispositif" al unei anumite istorii - si, totodata, obiectul ei si pozitia vorbitorului (istoric/istoriograf) -, ci si felul cum este ea narata si turnata intr-o anumita forma.
IV. Orasul Bucuresti ca Handlungsraum
Fiecare Handlung are nevoie de un cadru spatial anume si produce el insusi spatiu. In sfera publica exista o reciprocitate neintrerupta intre spatiul care produce actiunile si actiunile care produc spatiu. Tot Hannah Arendt este cea care conceptualizeaza spatiul public drept "spatiul potential al aparitiei intre oamenii ce actioneaza si oamenii ce vorbesc". Orasul Bucuresti etaleaza astazi modificari si alterari ale spatiului public intr-o maniera exemplara - si totusi unica - si nareaza diverse istorii si istorisiri despre modul in care parametrii spatiali produc, permit si impun Handlung-ul. Felul in care sint percepute astazi Bucurestiul si structura sa urbana - adica dezvoltarea sa adesea dezorganizata, autonoma si incontrolabil de amorfa - trimite pina la inceputurile acestui oras si la fiecare din dramaticele sale fracturi. Din cauza mostenirii sale, cu radacini istorice adinci, si a structurii inca intacte, Bucurestiul mai poate inca (sau iarasi?) sa fie descris drept o impletire de cartiere urbane cu aspect de sat, care in vremurile de odinioara era numita "mahala". Structura sa dezordonata, caracterizata prin hotare nedefinite - caci chiar si in centrul orasului zone foarte intinse erau folosite pentru agricultura pina la sfirsitul secolului al XIX-lea -, nu s-a modificat pina la mijlocul secolului al XIX-lea, cind cel putin in orasul interior au aparut mici transformari, in stilul arhitectonic al lui Georges-Eugène Haussmann. Aceasta vointa de a crea un aspect si o structura de ansamblu s-a intensificat iarasi la inceputul secolului XX. Repere urbane unice, cum este bulevardul Nicolae Balcescu, un complex arhitectural modernist coerent aflat in centrul orasului, au devenit posibile pentru ca, din pricina industrializarii intirziate a României, nu se intemeiase o structura coerenta si functionala a orasului vechi. Absenta reglementarilor si a fabricilor a facut din Bucuresti un laborator experimental pentru arhitectii si urbanistii moderni. Desi multe din viziuni au ramas la un nivel utopic, ideile aplicate in Bucuresti in anii 1920 si 1930 s-au bazat adesea pe modele de divizare comunitara a spatiului - inainte ca orasul sa fie conectat la formele institutionalizate ale arhitecturii socialiste - si, in general, Bucurestiul a fost inteles ca un spatiu al posibilitatilor.
Totusi cea mai masiva schimbare a structurii Bucurestiului - datorata pentru prima data unui plan de ansamblu amplu, coerent si atotcuprinzator - s-a petrecut, desigur, in epoca lui Ceausescu. In anii 1970 acesta a promovat un nou mod de structurare a locuirii si a traiului, "sustinut" de necesitatea reconstructiei din urma cutremurului devastator din 1977. Considerind ca implineste idealurile socialiste, Ceausescu a propus un model numit "unitati structurale complexe", bazat pe viziunea unei vieti sociale colective ce stringe laolalta locuirea, educatia, distractia, tratamentul medical, precum si necesitatile comerciale - desigur, la cel mai redus nivel posibil - intr-o unica structura arhitecturala comuna.xviii In paralel cu alterarea spatiului privat, s-a modificat si perceptia spatiului public. Din pricina fragmentarii si a lipsei unui principiu ordonator pentru cartierele orasului, in trecut n-au existat spatii si piete publice. Apoi regimul comunist a avut nevoie de ele in scopuri reprezentationale. Atunci au fost create ad hoc piete imense pentru manifestatii si parade, doar de dragul de a pune in scena si de a ilustra emblematic puterea si autoritatea regimului, limitind astfel spatial Handlung-ul si impunindu-i posibilitatile. Dar tot nu exista un spatiu public al oamenilor, adica un spatiu unde sa aiba loc intilniri si adunari, asadar unde sa se poata manifesta posibilitatea evidentierii unei comunitati - precum si cea a devenirii unei comunitati. Dupa 1989 orasul s-a schimbat iarasi enorm si s-au inaltat noi structuri - tot fara prea multe planuri. In centru au fost construite copii proaste ale unor cladiri occidentale foarte inalte, iar la periferie - complexe rezidentiale ingradite. Concomitent, blocurile comuniste s-au transformat autonom, in conformitate cu nevoile oamenilor, si diverse complexe de locuinte sint ocupate ilegal de cei care nu-si pot permite un spatiu de locuit.xix
Toate acestea nu trebuie considerate ciudate, ci identitatea urbana constitutiva a Bucurestiului. Şi nu istoria sau tipologiile respectivelor schimbari per se sint interesante, ci tranzitiile ce apar intermitent in distributia spatiului. Mentalitati si concepte calauzitoare diferite sint prezente concomitent, ceea ce ofera conceptii si structuri diferite ale spatiului public si, astfel, posibilitati distincte de Handlung. S-ar putea chiar sustine ca acel specific al mahalalei bucurestente, definit prin autonomie, crestere amorfa si dezvoltare independenta, este (re)activat inca o data.
De asemenea, prin cercetarea conceptelor si configuratiilor spatiale ale Handlung-ului, a IV-a Bienala Bucuresti incearca sa faca productive schimbarile si activitatile mentionate mai sus. Vor aparea intrebari legate de modul in care pot fi cucerite si puse sub interogatie critica structurile (urbane) consacrate si despre felul cum se pot realiza interventii prin apropriere, modificare si participare comunitara. Cum se poate defini si apara astazi spatiul public prin Handlung?
Note:
1. Cuvintul german Handlung va fi scris cu litere cursive (italice), ca si forma lui de plural, Handlungen, evidentiind astfel atit straturile lui diferite, cit si ambiguitatea sa. Este unul dintre cele mai dificile cuvinte si totusi printre cele mai usor de tradus. Poate insemna actiune, activitate, instrumentalitate, participare - dar si progresie, act, subiect sau poveste ar fi traduceri perfecte; doar ca toate aceste cuvinte se reduc la un singur - la doar un singur - sens specific si, in consecinta, nu sint capabile sa reinvie diferitele straturi existente, ce nu pot fi nici sterse, deoarece sint prezente permanent. Acele semnificatii ale lui Handlung ce inclina mai mult in directia actiunii si activitatii pot fi explicate separat de comportamentul mai pasiv si involuntar, ca reprezentind ceva ce se intimpla in mod activ si intentionat si se concentreaza pe realitatea sistematizata. În schimb termenul „instrumentalitate" are o conotatie chiar mai puternica, trimitind la un lucru sau o persoana ce produce un rezultat specific, si poate fi descris ca o forma de existenta, ceea ce le confera termenilor o implicatie politica. De cealalta parte (subiect, poveste etc.) Handlung are sensuri apropiate de fictiune si naratiune, adica inseamna ceva ce s-a intimplat si ceva ce a fost relatat ulterior.
2. Definitia „lucrului" se bazeaza pe ideile prezentate de Bruno Latour in eseul "De la Realpolitik la Dingpolitik" (v. in volumul de fata,p. 222), unde acesta sustine conceptul de „democratie orientata spre obiect": „Obiectele au fost descrise prea multa vreme drept realitati imediate. E nedrept fata de ele, nedrept fata de stiinta, nedrept fata de obiectivitate, nedrept fata de experienta. Ele sint mult mai interesante, mai diversificate, mai incerte, mai complicate, mai cuprinzatoare, mai eterogene, mai riscante, mai istorice, mai locale, mai materiale si mai relationale decit in versiunea jalnica oferita de atita vreme de filosofi. Pietrele nu exista doar pentru a le trage suturi si nici bancile doar pentru a le zgiltii. <
3. Pentru editia germana a Conditiei umane Hannah Arendt a tradus „actiune" fie prin Handeln, fie prin Handeln.
4. Citat din editia americana: Hannah Arendt, The Human Condition, Chicago, 1958, p. 7.
5. Ibid., p. 7.
6. Chantal Mouffe, On the Political, Londra si New York, 2005; The Return of the Political, Londra, 2006; The Democratic Paradox, Londra, 2000.
7. Cind pomenesc aici de „proiecte artistice", ma refer la sensul cel mai larg al sintagmei, care include toate celelalte aspecte si proiecte ce au loc in cadrul bienalei si evidentiaza astfel abordarea interdisciplinara.
8. Am exagera daca am lua in calcul ideile lui Blumenberg in extenso, dar concisul sau text Prospect for a Theory of Nonceptuality (in Hans Blumenberg, Shipwreck with Spectator, Cambridge, 1996) ne ofera o imagine clara asupra bunei functionari a feedback-ului dintre structurile narative si lume.
9. Vorbind cu Jacques Ranciere, am ajuns la concluzia ca acestea sint momentele in care survine politica. Ranciere vorbeste despre „la part de sans-part", ce devine vizibila in respectivele manifestari politice, ele fiind de fapt o noua „distribuire a perceptibilului", o noua ordine a unor regimuri diferite. Vezi Jacques Ranciere, La Mésentente. Politique et Philosophie, Paris, 1995; The Politics of Aesthetics: The Distribution of the Sensible, Londra, 2004. Vezi si eseul Mariei Muhle "Realism estetic, documente fictionale si subiectivare. Alexander Medwekin. Grupurile Medwedkin. Chris Marker", in volumul de fata, p.162.
10. Cf. Bruno Latour, Reassembling the Social: An Introduction to Actor-Network-Theory, Oxford, 2005.
11. Cf. Hayden White, The Content of the Form: Narrative Discourse and Historical Representation, Baltimore, 1987; Metahistory: The Historical Imagination in Nineteenth-Century Europe, Baltimore, 1973.
12. Hayden White, The Value of Narrativity in the Representation of Reality, in Critical Inquiry, vol. 7, nr. 1 (On Narrative)/ toamna 1980, p. 5-27.
13. Handlungsraum este un alt cuvint german puternic prin care se descriu conditiile spatiale ale unei actiuni, caci este utilizat ca termen de specialitate in teoria naratiunii si in teatru, dar si pentru a determina zona politica in care actiunea este posibila.
14. Pentru o analiza mai amanuntita a acestui raport, vezi textul lui Ludger Schwarte, "Arhitectura performativa - cum se constituie o scena pentru actiunea politica", in volumul de fata, p. 184.
15. Hannah Arendt, op. cit., p. 200.
16. Boris Groys vorbeste despre o stergere dubla petrecuta in Europa de Est: prima odata cu inceputul regimurilor socialiste si comuniste, iar cealalta mai recenta, odata cu introducerea sistemului economic/cultural capitalist.
17. Nu doresc sa pierd mult timp cu evenimente istorice, ci voi evidentia doar una din diferentele majore existente in Evul Mediu fata de alte orase europene: absenta unui zid de aparare al cetatii. Lasind la o parte eventualele consecinte militare, aceasta structura neobisnuita mai are si astazi un anumit impact. Neexistind un zid al cetatii, este imposibil sa stabilesti granitele orasului, fapt ce creeaza o conceptie relativ difuza asupra existentei sale in spatiu.
18. Trebuie spus aici ca sus-pomenita conceptie nu e in nici un caz noua. Radacinile ei pot fi descoperite in modernitate, daca ne gindim la acea unité d'habitation a lui Le Corbusier si, mai tirziu (dar tot inainte de Ceausescu), la proiectele celor din Team Ten.
19. Srdjan Jovanović Weiss numeste respectivele structuri si transformari „turbo-arhitectura", pornind de la un gen de muzica popular, „turbo-folk", un amestec foarte rapid si eclectic de folclor traditional est-european, muzica pop occidentala, sonoritati techno si rock.
